Frica, prevederea şi curajul
by Radu Lucian Alexandru
"1.Toate sistemele sunt supuse unui continuu proces de schimbare.
2. Astfel şi omul ia tot mereu contact cu stări, fiinţe, situaţii, fenomene şi evenimente noi.
3. Pentru a-şi putea păstra armonia, afectată mai mult sau mai puţin de interacţiunea, directă sau indirectă, cu aceşti noi factori, omul trebuie să se apropie de ei, să-i studieze cu atenţie, să-i cunoască şi astfel să-i stăpânească, adaptându-se noilor circumstanţe create de contactul cu noile fenomene.
4. Raţionamentele greşite specifice fricii împiedică această adaptare la schimbare, împiedică cunoaşterea unor noi factori prin amânarea contactului cu ei, prin fuga de ei – ceea ce bineînţeles pune în pericol armonia noastră.
5. Semnalele specifice fricii exact acest lucru ne indică: că avem în psihic raţionamente greşite, care amână contactul de aproape, cunoaşterea şi adaptarea la noile fenomene cu care intrăm în contact şi astfel ne pun în pericol existenţa şi armonia.
6. Aşteptările false specifice acestor raţionamente greşite sunt de genul:
6.1- „Ar trebui să nu mă confrunt (întâlnesc) niciodată cu fenomene (lucruri, stări etc.) noi.”
6.2- „Ar trebui ca analiza, cunoaşterea şi adaptarea la fenomenele noi cu care ne confruntăm să se facă întotdeauna de la sine, fără ca noi să facem ceva.”
6.3- „Ar trebui ca întotdeauna să ne adaptam noului fără să acţionăm, fără să ne confruntăm cu el – ar trebui ca întotdeauna problemele să se rezolve de la sine.”
6.4- „Ar trebui ca în ceea ce facem să nu întâmpinăm niciodată rezistenţe.”
7. Cauzele apariţiei semnalului de frică (caracterizat prin agitaţii, nelinişti, stres, tulburări specifice fricii etc.) sunt deci menţinerea în psihic a unor aşteptări false de genul celor de mai sus: ignorarea rezistenţelor, ataşamentele neîntemeiate, prejudecata (refuzul adaptării la nou).
8. Deci, semnalul fricii se manifestă atunci când apare un stimul nou care ne pune în pericol armonia şi existenţa sistemului propriu, iar noi tot amânăm luarea de măsuri concrete pentru confruntarea directă cu acest stimul şi adaptarea la apariţia lui
8.1 (prin studiul şi înţelegerea efectelor lui reale asupra nastră şi apoi prin distrugerea, sau menţinerea, sau după caz dezvoltarea lui etc.- în funcţie de tipul de efecte pe care constatăm că le produce acţiunea lui asupra armoniei proprii individuale sau sociale).
9. La primul contact cu acest stimul nou ameninţător (direct sau indirect, real sau imaginar) apare semnalul fricii, relativ redus ca intensitate, semnalîndu-ne că în acel moment menţinem în psihic un raţionament greşit, care împiedică adaptarea la noul stimul (semnalul apare doar dacă avem aceste raţionamente greşite).
10. Acest raţionament greşit ne îndeamnă de obicei să fugim de acel stimul, să amânăm contactul cu el – dacă se poate pentru totdeauna – făcând aceasta frica se transformă în fobie, care ca şi semnal creşte de obicei în intensitate la fiecare nou contact cu acel stimul pe care nu l-am asimilat, tocmai pentru a ne indica exact acest lucru (că există un factor la care întârziem să ne adaptăm şi astfel ne punem în pericol armonia şi existenţa ca sistem).
11. Dacă se întâmplă să nu putem fugi (din diferite motive) de acel nou stimul şi cu toate acestea refuzăm să-l cunoaştem şi să ne adaptăm lui (adică continuăm să menţinem în psihic raţionamente greşite specifice fricii), atunci semnalul specific fricii creşte din ce în ce mai mult în intensitate, alarmându-ne că nu luăm măsuri de adaptare (şi că e cazul să o facem imediat).
12. Astfel, pornind de la o uşoară nelinişte, nesiguranţă, alarmare, semnalul fricii creşte şi devine anxietate, angoasă apoi înfricoşare şi spaimă, apoi crescând şi mai mult în intensitate devine panică, apoi groază ajungând până la teroare.
13. Creşterea în intensitate a semnalului fricii ne indică faptul că datorită raţionamentelor greşite din psihic întârziem să luăm măsuri concrete de adaptare la noul stimul şi astfel punem în pericol existenţa noastră ca sistem.
14. Raţionamentele corecte, contrare celor greşite – semnalate de frică, care trebuie să le înlocuiască pe acestea, dacă vrem să refacem şi să întărim cât mai bine armonia deranjată de contactul cu un nou stimul, sunt cele specifice PREVEDERII şi CURAJULUI.
15. Prevederea este o atitudine de alertă percepţie, de analiză atentă, conştientă şi oarecum detaşată şi obiectivă a noului stimul şi a circumstanţelor create de contactul cu acesta, pentru a-l putea cunoaşte cât mai bine şi a ne adapta lui.
16. Ea generează acţiuni calculate şi calme de adaptare la noul stimul.
17. Aceste raţionamente corecte, specifice prevederii, ne spun:
17.1- că întotdeauna ne confruntăm cu stimuli noi;
17.2- că e necesar să-i analizăm cu atenţie şi să ne adaptăm cât mai grabnic lor dacă vrem să nu ne punem în pericol armonia;
17.3- că e necesar ca noi să facem aceste acţiuni de adaptare şi că nimeni nu o poate face în locul nostru;
17.4- că e recomandabil să fim atenţi la schimbare, pentru a percepe din timp eventualele ameninţări la adresa armoniei proprii şi astfel să le putem elimina până nu produc distrugeri majore.
18. Atitudinea de curaj urmează şi completează prevederea.
19. Prin prevedere anticipăm din timp apariţia de noi stimuli, prin curaj ne confruntăm cu ei, ştiind că dacă nu o facem cât mai curând ameninţăm propria armonie.
20. Observaţie: Folosirea cuvântului frică în vocabularul obişnuit apare astfel ca fiind oarecum nepotrivită în lumina celor prezentate anterior.
21. Astfel nu este corect să se spună:
21.1- „mi-e frică de apă”
21.2- sau „mi-a fost frică să vorbesc la tribună”;
21.3- „mi-a fost frică că mă va concedia şeful” etc.
22. Corect este să se spună:
22.1- „Semnalul de frică a apărut deoarece tot amân să intru în contact cu apa şi să învăţ să înot.”
22.2- „Semnalul de frică s-a manifestat deoarece tot amân să comunic cunoştinţele despre „starea sistemului” pe care le am – cunoştinţe necesare (mai mult sau mai puţin) pentru ca celelalte elemente să ia contact cu starea reală a sistemului şi astfel să poată lua măsuri oportune pentru menţinerea armoniei lui.”
22.3- „Frica a apărut deoarece tot amân să previzionez, să prevăd ce aş putea face în diferite circumstanţe posibile şi astfel să evit a fi luat prin surprindere de acestea” etc.
23. Obiect al fricii pot fi diferite fenomene, stări, experienţe, situaţii, stimuli etc. ca de exemplu:
23.1- apa – trebuie să învăţăm să înotăm, deoarece altfel, în circumstanţe imprevizibile (căderi accidentale în apă, inundaţii etc.) dar posibile (având în vedere că din când în când ne aflăm în contact direct cu acest stimul), ne punem în pericol existenţa, neputând să ne adaptăm lor (neştiind să înotăm ne înecăm).
23.2- înălţimea şi spaţiile înguste – din diferite motive, pentru a ne menţine armonia, trebuie din când în când să circulăm pe la înălţime (sau prin spaţii înguste).
23.2.1 Dacă nu facem acest lucru, bineînţeles cu prevedere şi curaj, în circumstanţe în care el e necesar, în acele momente ne punem în pericol existenţa şi armonia.
23.3- eşecul, înfrângerea – din când în când în ceea ce facem înregistrăm eşecuri, înfrângeri.
23.3.1 A nu face acţiuni vitale pentru păstrarea armoniei noastre (a amâna desfăşurarea lor), doar pentru că există posibilitatea eşecului, înseamnă a ne pune în pericol existenţa şi armonia.
23.3.2 Bineînţeles că trebuie să fim cât mai prevăzători şi astfel să eliminăm pe cât posibil posibilitatea eşecului.
23.3.3 Dar a ne aştepta ca întotdeauna să o eliminăm în întregime din tot ceea ce facem este o aşteptare falsă (pentru aceasta ar trebui să controlăm toată infinitatea de factori caracteristici Sistemului Sistemelor în fiecare moment – ceea ce este imposibil).
23.3.4 Raţionamentele greşite ce declanşează semnalul fricii ne împiedică să facem acţiuni necesare a fi făcute pentru a ne păstra armonia; cele specifice prevederii în schimb nu ne împiedică să facem acest lucru, dar ne determină să o facem cu o mare atenţie şi concentrare – „cu prevedere” – pentru a elimina pe cât posibil eventualitatea eşecului de adaptare la noul stimul.
23.3.5 Oricum, puţine eşecuri sunt vitale (duc la distrugerea existenţei noastre) – majoritatea doar ne dezarmonizează temporar şi astfel avem posibilitatea de a încerca să refacem din nou şi din nou armonia distrusă, până reuşim.
23.3.6 Eşecurile (rezistenţele) fac parte implicită din modul de existenţă ca sistem şi ele trebuie tot mereu depăşite prin efort conştient susţinut, dacă vrem să menţinem acest mod de existenţă.
23.4- comunicarea – datorită unor raţionamente greşite semnalate de suferinţe psihice specifice fricii, timidităţii, timorării, sfiiciunii, laşităţii etc. întârziem, amânăm, să comunicăm celorlalţi informaţii necesare pentru armonizarea lor şi a noastră şi astfel ne punem în pericol armonia proprie.
23.5- responsabilitatea – întârziem sau refuzăm să ne asumăm roluri, să desfăşurăm acţiuni necesare pentru armonizarea sistemului social sau al nostru propriu astfel punând în pericol armonia acestora.
23.6- pierderea a ceva (casă, avere, prieteni, apropiaţi, serviciu etc.) – ne aşteptăm ca anumite circumstanţe să se păstreze pentru totdeauna ceea ce e evident imposibil şi în plus întârziem sau refuzăm să previzionăm sau să ne pregătim de adaptare în situaţia în care aceste pierderi se vor realiza (şi negreşit că la un moment dat se vor realiza – se vor putea realiza).
0. Observaţie: Indiferent de situaţia sau stimulul nou care a apărut sau ştim, intuim, simţim, ne imaginăm că o să apară atitudinea de adaptare optimă la el este de a nu fugi de el, de a nu amâna analiza, cunoaşterea şi adaptarea la el, ci dimpotrivă să ne apropiem de el, să-l analizăm obiectiv, să-l cunoaştem, să-l studiem detaşaţi, calmi, în linişte şi cu obiectivitate, pentru a vedea cum ne putem adapta cât mai bine lui (şi asta chiar în condiţiile unui stres exterior).
0.1 Bineînţeles că dacă observăm că nu avem timp să-l analizăm momentan, fără a ne pune în pericol existenţa, ne vom retrage din faţa lui pentru a-l putea analiza mai târziu – aceasta este o atitudine prevăzătoare.
0.2 Frica (agitaţia, neliniştea, stresul, angoasa etc.) nu trebuie să o lăsăm să se manifeste niciodată – prevederea (liniştea, calmul, detaşarea, analiza atentă şi obiectivă a circumstanţelor) în schimb trebuie să fie prezentă tot timpul în noi dacă vrem ca armonia noastră să fie păstrată şi întărită.
0.3 Frica paralizează acţiunea de adaptare – prevederea o ghidează obiectiv, detaşat, raţional, cu atenţie pe aceasta pentru a se putea astfel reface sau întări armonia distrusă.
0.4 Din faţa unui stimul nou nu trebuie să ne retragem decât dacă suntem siguri că ne pune în pericol existenţa – şi această retragere nu trebuie să fie decât una temporară – pentru a ne întoarce mai târziu şi a-l studia în circumstanţe mai favorabile.
23.7- suferinţa – în diferite circumstanţe întârziem sau refuzăm să acceptăm o suferinţă mai mică (de exemplu provocată de o injecţie, de scoaterea unui dinte etc.), pentru a evita una mai mare (de exemplu provocată de boala care se declanşează sau se înrăutăţeşte dacă nu facem injecţia sau dacă nu ne scoatem dintele bolnav etc.); de a accepta o distrugere mai mică (locală, temporară) a armoniei proprii, pentru a evita o distrugere mai mare (generalizată, pe o perioadă lungă de timp) sau chiar totală a acesteia sau a sistemelor din care facem parte.
23.7.1 Semnalul de frică ce se manifestă în aceste circumstanţe ne semnalizează exact acest lucru: că prin raţionamentele greşite pe care le avem punem în pericol existenţa şi armonia proprie.
23.7.2 Ne aşteptăm de exemplu să treacă boala fără să facem nimic sau ca elementele perturbatoare care ne provoacă suferinţă (distrugerea armoniei) să se oprească de la a face acest lucru chiar dacă noi nu luăm nici o măsură împotriva lor etc.
23.8- pedeapsa, repercursiunile propriilor fapte – „frica de pedeapsă” apare deoarece atunci ne aşteptăm ca faptele noastre rele (îndreptate spre distrugerea armoniei din care facem parte) să nu aibă nici un fel de urmări pentru noi mai devreme sau mai târziu.
23.8.1 Aceasta evident este o aşteptare falsă, deoarece întotdeauna (atâta timp cât există) un sistem va lua măsuri mai devreme sau mai târziu împotriva elementelor care îi perturbă armonia şi-i ameninţă existenţa.
23.9- ceilalţi membrii ai societăţii – „frica de a fi altfel decât ceilalţi” – în acest caz starea (semnalul) de frică apare deoarece nu vrem să-i înfruntăm pe ceilalţi, chiar dacă considerăm (ştim) că aceştia greşesc (atentează la armonia sistemului social).
23.9.1 Din „spirit de turmă” nu dorim să avem alte credinţe, idealuri, moduri de a gândi şi de a fi decât cele proprii societăţilor în care trăim, chiar dacă constatăm că acestea sunt greşite.
23.9.2 Atunci apare frica menţionată mai sus, care ca şi semnal ne atenţionează că purtăm în psihic în acele momente raţionamente greşite, caracterizate prin aşteptări false caracteristice de exemplu:
23.9.2.1 - non-idealului „lipsei de responsabilitate” – „Văd că acest aspect al societăţii e greşit, dar ar trebui ca întotdeauna alţii să ia măsuri de corectare a lui…”
23.9.2.2- non-idealului „lipsei de sinceritate cu ceilalţi şi cu noi înşine” – „Ar trebui ca întotdeauna să putem transmite semnale false despre starea noastră şi a sistemului celorlalte elemente, fără ca acest lucru să afecteze armonia sistemului.”
23.9.2.3- non-idealului „ignoranţei” – „Ar trebui ca întotdeauna ceea ce ştie societatea la un moment dat să fie suficient pentru păstrarea armoniei ei şi a elementelor ei.”
„Ar trebui ca elementele sistemului social să poată să existe întotdeauna în armonie fără a depune vreun efort de analiză, înţelegere şi adaptare la noile circumstanţe care s-au creat sau care se creează în cadrul sistemului la un moment dat.”
23.9.2.4- non-idealului „imprudenţei şi al credinţei oarbe” – „Ar trebui ca semnalele venite de la toate celelalte elemente ale sistemului să fie întotdeauna corecte şi niciodată să nu fie nevoie să fie verificate.” etc.
23.9.3 Dacă nu acţionăm la timp împotriva celorlalte elemente ale sistemului social atunci când vedem clar că acestea greşesc (pun în pericol armonia şi existenţa sistemului social şi a fiecărui element al acestuia), în anumite atitudini şi acţiuni pe care le fac, atunci şi noi contribuim la distrugerea armoniei sistemului, iar acest lucru ne este semnalizat prompt de către supraconştient prin semnalul de frică care apare atunci când nu luăm atitudine împotriva celorlalţi, atunci când acest lucru se impune.
23.10- necunoscutul – în general, cum am mai precizat, starea de frică apare deoarece întârziem să ne adaptăm (să înţelegem, să cunoaştem, să asimilăm) unor (unele) circumstanţe (stimuli, fenomene) noi care apar în câmpul nostru perceptiv - fapt ce ne pune în pericol armonia ca sistem.
23.10.1 Când aceste circumstanţe noi apar ele trebuie imediat cercetate, însă cu prevedere crescută şi cu curaj, pentru a ne adapta lor cât mai grabnic (minimizând astfel efectele negative pe care ar putea să le aibă asupra armoniei proprii şi înconjurătoare).
23.11- boala – „frica de boală” – starea de suferinţă specifică fricii apare în acest caz pentru a ne avertiza că avem în psihic aşteptări false de genul: „Ar trebui ca niciodată să nu mă îmbolnăvesc…”
23.11.1 Bineînţeles că întotdeauna trebuie să căutăm să fim prevăzători şi cu calm şi obiectivitate să căutăm să cunoaştem sursele de boală şi să ne ferim de ele şi de asemenea să căutăm să nu întârziem sau să refuzăm a le înţelege pe acestea datorită unor raţionamente greşite semnalate de starea de frică deoarece astfel ne punem în pericol armonia prin prelungirea stării de ignoranţă în legătură cu sursele reale şi modul de manifestare real al unor boli.
23.12- moartea – „frica de moarte” semnalizează că atunci când o simţim avem în psihic raţionamente greşite caracterizate prin aşteptări false de genul:
- „Ar trebui ca eu să nu mor niciodată.”
- „Ar trebui ca lucrurile să rămână întotdeauna la fel ca acum şi să nu se schimbe niciodată.”
23.12.2 Ştim că schimbarea este singura constantă a universului fenomenal, iar a ne aştepta la contrariu înseamnă a susţine în noi aşteptări absurde.
23.12.2 Moartea, transformarea este de asemenea o constantă a vieţii: tot timpul moare vechiul şi se naşte noul.
23.12.3 Tot timpul celulele noastre mor şi altele se nasc în locul lor (odată la 7 ani toate celulele din corpul nostru se schimbă).
23.12.4 Tot timpul credinţele, dorinţele, modurile noastre de a gândi de a fi şi de a acţiona se schimbă: unele mor şi altele se nasc în locul lor.
23.12.5 Dacă observăm atent moartea (ceea ce am putea înţelege prin acest concept) vedem că noi murim de mii şi mii de ori înaintea morţii propriu-zise.
23.12.6 Şi să mai conştientizăm că la un moment dat (mai devreme sau mai târziu) sistemul nostru fizic se va distruge (corpul „fizic” va „muri”), elementele lui transferându-se în alte sisteme fizice.
24. Observaţie: Starea de frică este acea stare de suferinţă psihică specifică în care se manifestă neliniştea, agitaţia, stresul, angoasa etc. (conform DEX frica este „o stare de adâncă nelinişte şi tulburare”).
25. Prevederea dimpotrivă, nu e însoţită de stres, agitaţie, nelinişte, angoasă etc., ci doar de calm, atenţie sporită, conştiinţă mărită, detaşare, analiză obiectivă şi raţională a situaţiei.
26. Ştiind acestea nu putem nicicând să confundăm frica cu prevederea.
27. Sporirea atenţiei, însoţită de o stare de alertă percepţie, specifică prevederii, nu poate fi confundată cu agitaţia şi neliniştea necontrolată şi haotică.
28. Mărirea atenţiei însoţită implicit de o uşoară mărire a bătăilor inimii, specifică prevederii, nu poate fi confundată cu intensificarea haotică a acestor bătăi specifică stării de frică (groază, teroare, panică etc.)
29. Cum am mai spus, prevăzători e recomandabil să fim tot timpul (mai ales în circumstanţe noi), „fricoşi” însă niciodată.
30. Când identificăm deci prezenţa semnalului specific fricii (cu neliniştile sale exagerate, stresul crescut, cu angoasele şi spaimele specifice) trebuie să acţionăm prompt pentru eliminarea din psihic a raţionamentelor greşite pe care acesta le semnalează şi înlocuirea lor cu unele corecte, specifice prevederii şi curajului.
31. Prin urmare e important să reţinem că la contactul cu „noul”, raţionamentele greşite specifice fricii ne ţin departe de acesta şi astfel nu îl putem asimila, nu ne putem adapta lui (şi astfel ne ameninţăm armonia).
32. În schimb, raţionamentele corecte specifice prevederii (atenţiei mărite, stării de alertă percepţie etc.) ne determină să ne apropiem de „nou”, însă cu precauţie şi atenţie sporită, astfel că în cele din urmă ajungem să-l asimilăm şi să ne adaptăm lui (refăcând astfel armonia distrusă de apariţia lui).
33. Raţionamentele specifice fricii sunt deci însoţite de o stare de adâncă nelinişte, agitaţie, stres, angoasă, pe când raţionamentele specifice prevederii sunt însoţite de o stare de relativ calm însoţit de o stare de alertă percepţie (atenţie crescută) îndreptată înspre asimilarea rapidă a „noului”.
34. Frica deci, ne paralizează acţiunile de adaptare (le amână, le stopează), prevederea în schimb ni le ghidează cu atenţie, astfel încât în cele din urmă putem să ne adaptăm schimbării care a avut loc (şi care de altfel are loc tot timpul)."
