Alte forme de deformare a raţionamentelor
by Radu Lucian Alexandru
"1. Alte forme de raţionamente greşite caracterizate fiecare printr-un tip specific de aşteptare falsă sunt:
1.1- „Unidirecţionarea cauzală” - care constă în a ne aştepta ca un anumit efect (stare, situaţie, fenomen) să aibă o singură cauză.
1.1.1 Datorită legăturilor evidente sau mai puţin evidente ale fiecărui element al unui sistem cu toate celelalte elemente sau sisteme, orice acţiune care are loc în cadrul unui sistem se desfăşoară prin participarea mai multor elemente (şi într-o ultimă instanţă chiar a tuturor).
1.1.2 Pentru ca orice efect să se poată produce concură o infinitate de cauze, dintre care binenţeles câteva (întotdeauna mai multe) sunt mai importante.
1.1.3 Dar niciodată un efect nu are o singură cauză.
1.1.4 Pentru o circumstanţă dată, întotdeauna sunt “vinovaţi” o mulţime de factori mai importanţi şi o infinitate de factori care îi susţin pe primii (îi fac posibili pe aceştia) – acest raţionament corect îl putem numii ”integraliate cauzală” sau ”cauzalitate integratoare”.
1.2- ”Radicalizarea/ extremismul perceptiv” - constă în a ne aştepta ca un fenomen să se manifeste la un moment dat fie printr-o extremă a sa, fie prin cea opusă, “uitând” că de fapt, de cele mai multe ori (în majoritatea covârşitoare a cazurilor), fenomenele se manifestă în spaţiul dintre extreme lor specifice.
1.2.1 Astfel, lucrurile manifestate nu sunt fie albe, fie negre, ci majoritatea sunt diferit colorate (situate între alb şi negru), nu sunt fie absolut bune, fie absolut rele, ci sunt bune în anumite circumstanţe (de timp şi spaţiu) şi rele în altele.
1.2.2 Radicalitatea/ extremismul în gândire e un raţionament greşit des întâlnit, care apare pentru că ne grăbim să sărim la extreme fără a analiza atent şi a sesiza nuanţele.
1.2.3 Raţionamentul corect opus radicalităţii (extemismului în gîndire) îl putem numii ”majoritate medială”.
1.3- „Restrângerea câmpului perceptiv” - constă în a reduce tot întregul la un singur element al lui şi a-l judeca (ca întreg) numai după acel aspect, fără a ţine seama de celelalte şi a ne aştepta în plus (bineînţeles în mod greşit) ca judecata noastră să fie corectă şi întemeiată.
1.3.1 De exemplu, raţionamente de genul “Vasile este prost! Nu pricepe nimic!…etc.” sunt caracterizate de greşeli de raţionament de natura restrângerii câmpului perceptiv evidente:
1.3.1.1 “Vasile (ca orice om de altfel) înţelege o grămadă de lucruri, pe unul însă (unul anume din infinitatea de lucruri care ne solicită înţelegere, nereprezentativ pentru întreaga lui fiinţă) nu-l înţelege acum şi nu e nici o problemă aici deoarece e evident că nimeni nu le poate înţelege pe toate – la urma urmei infinitul în care ne manifestăm e chiar infinit.”
1.3.2 Forme de restrângere a câmpului perceptiv sunt:
1.3.2.1- a dramatiza o dificultate măruntă, a o suprasolicita, a o suprageneraliza, făcând-o astfel mult mai mare decât este.
1.3.2.1.1 Această dramatizare poate fi însoţită de formule ca “întotdeauna” şi “niciodată”.
1.3.2.1.2 De exemplu: „Niciodată nu mă asculţi…”, „Întotdeauna vorbeşti răstit!” etc., raţionamente ce sunt evident greşite.
- a ne aştepta ca anumite lucruri să aibă numai părţi pozitive sau numai părţi negative – când susţinem în noi asemenea aşteptări false se realizează evident o deformare selectivă optimistă sau pesimistă a realităţii împiedicându-ne să ne adaptăm optim unei situaţii date.
1.3.2.2.1 Este evident că fiecare situaţie are părţi pozitive şi părţi negative – analizând-o atent să le identificăm şi să ne folosim de ele pentru o mai bună armonizare proprie (dacă nu facem aceasta cu siguranţă vom avea de suferit).
1.3.3 Raţionamentul corect opus ”restrângerii câmpului perceptiv” îl putem numii ”extindere (/expansiune) a câmpului perceptiv” în cadrul căruia opusă ”dramatizării/ suprasolicitării”, respectiv ”deformării selective” apar printre altele şi raţionamentele corecte specifice ”privirii obiective a realităţii” prin care percepem diferitele fenomene printr-o analiză atentă, detaliată, bazată pe o metodologie ştiinţifică adecvată, a cât mai multora din aspectele lor.
1.4- „Dogmatizarea” - constă în faptul că ne aşteptăm ca numai ceea ce ştim (/ce credem că ştim) noi (respectiv ”turma” noastră), să fie adevărat (chiar dacă nu am verificat şi/sau nu vom putea verifica niciodată personal veridicitatea acelui aspect pe care îl susţinem).
1.4.1 Este evident că a crede ceva şi a ştii ceva, că a avea o opinie despre ceva şi a avea ştiinţă despre acel ceva, că a percepe direct un lucru şi a auzi de el din mărturiile altora sunt două lucruri diferite, distincte, care e bine să nu se confunde.
1.4.2 O să revenim asupra acestui aspect mai târziu.
1.4.3 Raţionamentul corect opus „dogmatizarii/ credinţei dogmatice” este ”percepţia ştiinţifică a realităţii”.
1.5- „Judecata superficială/ Etichetarea” - constă în a ne aştepta să cunoaştem bine o situaţie şi să luăm hotărâri în cunoştinţă de cauză, chiar dacă nu am cercetat atent, în profunzime şi din cât mai multe puncte de vedere acea situaţie sau fenomen.
1.5.1 Nu se poate cunoaşte “dintr-o privire” nici o situaţie.
1.5.2 Pentru fiecare în parte e necesar un studiu aprofundat şi o analiză atentă la detalii.
1.5.3 Pentru “a da un verdict” în legătură cu vreo situaţie sau fenomen trebuie să le studiem atent şi îndelungat şi chiar după ce o facem e necesar să rămânem deschişi la noi informaţii ce pot apărea ulterior (şi care evident ar putea schimba “verdictul”) -
1.5.3.1- acest tip de abordare este cel specific raţionamentului corect al ”judecăţii profunde” a realităţii."
