Etapele Adeizării Sistemelor
by Radu Lucian Alexandru
"1. Prin procesul de armonizare/dezvoltare (AD/ Adeizare sau de dezvoltare/ armonizare – DA/ DA-izare) a unui sistem se realizează:
1.1- pe de o parte în principal creşterea numărului de elemente componente ale acelui sistem (respectiv uneori reducerea lor) – aceasta este armonizarea/ dezvoltarea cantitativă (ADCan/ ADCan-area/ DACan-izarea);
1.2- iar pe de altă parte organizarea superioară, creşterea eficienţei interacţiunii dintre elemente sale (armonizarea/dezvoltarea calitativă (ADCal/ ADCal-izarea).
1.2.1 Aceasta presupune nu doar reorganizarea superioară a elemetelor existente ci şi iniţierea unui proces de micşorare a numărului lor (prin eliminarea celor neutile şi dăunătoare armoniei sistemului) sau după caz mărirea numărului lor (prin adăugarea unor elemente care întăresc armonia întregului) – proces realizat prin armonizarea/ dezvoltarea cantitativă.
2. Ambele procese au ca ţintă dobândirea capacităţii de atingere a scopurilor pe care şi le propune spre realizare sistemul (îndreptate înspre Armonie), mult mai uşor, mult mai repede, mult mai eficient.
3. Deci, putem aprecia gradul de Adeizare (de armonizare/ dezvoltare) a unui sistem - în comparaţie cu starea lui dintr-un moment anterior de timp sau cu alte sisteme existente în acel moment (de aceeaşi natură ca şi a lui) - în funcţie de capacitatea lui de a-şi atinge scopurile mult mai repede şi mult mai uşor decât o făcea înainte sau decât o fac alte sisteme similare lui.
4. Prin analogie cu etapele de armonizare/ dezvoltare ale sistemului fiinţei umane recunoscute în genere de psihologie, putem identifica în orice sistem trei etape ale Adeizării (armonizării/ dezvoltare):
4.1- copilăria sistemului – când sistemul are puţine elemente componente, care nu se coordonează încă suficient de bine între ele şi astfel de cele mai multe ori au nevoie de asistenţa elementelor altor sisteme sau a altor sisteme pentru a-şi menţine existenţa şi pentru a-şi atinge diferite scopuri.
4.2- adolescenţa sistemului – când numărul elementelor sistemului creşte şi de asemenea creşte capacitatea de coordonare dintre ele şi astfel nevoia de asistenţă din partea altor sisteme se reduce considerabil.
4.3- maturitatea sistemului – când numărul elementelor sistemului este optim (nici mai mult nici mai puţin decât este necesar pentru funcţionarea lui la parametrii optimi), iar coordonarea şi organizarea elementelor este foarte eficientă.
5. În cazul acestui stadiu al Adeizării, sistemul are o autonomie destul de pronunţată faţă de celelalte sisteme (în comparaţie cu stadiile anterioare de armonizare/ dezvoltare), de a căror ajutor mai are nevoie doar foarte rar.
6. În procesul de Adeizare al unui Sistem, putem observa că ceea ce se întâmplă de fapt este un proces de creştere a gradului său de independenţă faţă de alte sisteme (această independenţă însă nu va fi niciodată decât relativă) şi o reducere a nevoii de a fi ajutat de către celelalte sisteme pentru asigurarea propriei existenţe şi atingerea celorlalte scopuri pe care şi le propune.
7. Bineînţeles că în cadrul Sistemului Sistemelor nu putem vorbi de independenţă absolută, deoarece toate sistemele sunt legate între ele în mod mai mult sau mai puţin evident, dar putem vorbi de o independenţă mai mare sau mai mică, mai pronunţată sau mai redusă.
8. Cu cât un sistem este mai matur, cu cât este mai puţin dependent de ajutorul expres al celorlalte sisteme, cu atât el se poate armoniza mai uşor, mai repede şi mai bine, reducând astfel la minim perioadele de dizarmonie cu care se va confrunta inevitabil.
9. În legătură cu procesul Adeizării Sistemelor trebuie să mai precizăm că opusul acestui proces este procesul de dezarmonizare/ regresie, (DezaReg-are) prin care numărul elementelor utile (favorabile armonizării) sistemului descreşte şi organizarea şi coordonarea dintre elementele existente devine mai slabă şi mai puţin eficientă decât era înainte.
10. Odată ce un sistem atinge Maturitatea, el trebuie să facă eforturi continue pentru a şi-o putea menţine – altfel regresează la starea de adolescenţă sau chiar de copilărie, deşi nu în acelaşi mod, ci într-un mod specific – de aceea starea de regres o vom numi de “bătrâneţe”, care este similară sub anumite aspecte cu cea de copilărie şi adolescenţă, dar se şi deosebeşte de acestea sub altele.
11. De asemenea, pe lângă pericolul regresului, care pândeşte mereu starea unui sistem, în el se mai poate manifesta şi stagnarea din dezvoltare la nivelul copilăriei sau al adolescenţei – cu consecinţele de rigoare."
- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru
