Gândirea liberă şi idealurile
by Radu Lucian Alexandru
"1. Sistemul psihic cuprinde cinci sisteme principale :
- sistemul emoţional-perceptiv-comunicativ;
- sistemul mentalului concret sau analitic;
- sistemul mentalului existenţial – filozofic;
- sistemul mentalului intuiţional;
- sistemul mentalului volitiv.
2. Printre principalele raţionamente greşite care se regăsesc la nivelul mentalului concret sunt şi cele specifice orgoliului, mâniei, fricii, lenii, lăcomiei, tristeţii şi desfrâului - pe acestea le vom cerceta pe fiecare în detaliu în aceasta lucrare.
3. În ceea ce priveşte sistemul mentalului existenţial – filozofic (cauzal), care cuprinde raţionamentele ce ne orientează acţiunea pe termen lung, el nu este în armonie atunci când se menţin în el raţionamente greşite specifice dogmatismelor, fanatismelor şi credinţelor neverificate şi raţionamente greşite care susţin în noi non-idealurile.
4. Cum am mai precizat, în cazul dogmatizării, aşteptarea falsă este aceea de a considera ca sigură cunoaşterea noastră (despre diferite aspecte, fenomene, stări) chiar dacă noi nu am verificat-o încă într-un mod ştiinţific bine întemeiat sau chiar dacă nu o vom putea verifica niciodată astfel.
5. Fiinţa umană dispune de trei surse mai importante pentru cunoaşterea realităţilor cu care se confruntă:
5.1- percepţia directă prin simţurile cu care este dotată;
5.2- raţionamentul;
5.3- mărturia.
6. Bineînţeles că singura în măsură să-i ofere o cunoaştere cât de cât certă, asupra unor aspecte ale realităţii, este percepţia directă şi că raţionamentul şi mărturia sunt doar indicatoare, ghizi care arată spre această percepţie şi nu pot fi considerate ca surse sigure de cunoaştere.
7. Dacă considerăm ca fiind relativ certe doar aspectele pe care anterior le-am perceput în mod direct (pentru restul aspectelor şi fenomenelor păstrându-ne o rezervă de incertitudine până când vom ajunge să le verificăm noi înşine în mod direct), atunci aşteptările false de tipul dogmatizării nu pot apare în psihicul nostru şi acest lucru este semnalat de supraconştient prin transmiterea stării de pace şi linişte mentală.
8. Dacă dimpotrivă, ne încăpăţânăm să susţinem ca fiind incontestabil adevărate nişte credinţe pe care nu le-am verificat niciodată sau pe care nu le vom putea verifica niciodată de o manieră ştiinţifică, supraconştientul ne transmite un semnal specific de suferinţă psihică, caracterizat printr-o anumită nelinişte, agitaţie şi stres mental.
9. Raţionamentele greşite specifice credinţelor nejustificate (dogmatice), dacă sunt menţinute în mod serios în psihic (aşa cum fac de exemplu diferiţi practicanţi “foarte zeloşi” a unor curente religioase, filosofice, ezoterice, politice etc.) dau naştere unor obsesii şi indecizii de-a dreptul chinuitoare pentru cel care comite această imprudenţă; obsesii şi indecizii care am văzut că de fapt semnalizează că cel în cauză nu a înţeles, nu s-a adaptat optim (de o manieră care să permită menţinerea existenţei şi armoniei proprii şi înconjurătoare) unor stimuli cu care se confruntă.
10. Orice raţionament abstract (nebazat pe percepţie directă) poate fi greşit, orice mărturie despre realităţi neevidente pentru totă lumea poate fi falsă, până în momentul când ea se verifică prin percepţie directă de o manieră şi printr-o metodologie ştiinţifică adecvată.
11. Când prin diferite credinţe nejustificate (dogmatice) susţinem în noi aşteptarea falsă că anumite raţionamente abstracte sau mărturii (de exemplu de natură „spirituală”)nu au nevoie de percepţie directă pentru a fi considerate certe supraconştientul ne semnalizează această eroare prompt.
12. Dacă nu luăm în considerare semnalele lui vom pune în pericol armonia şi existenţa noastră.
13. Aceste raţionamente specifice planului existenţial – filozofic sunt menite în principal a previziona evoluţia corectă a unor evenimente în viitor.
14. Probabilitatea acestei previziuni corecte creşte cu cât la baza ei considerăm doar datele relativ certe oferite de percepţia directă şi doar într-o mai mică măsură datele oferite de raţiunea abstractă şi de mărturia „spirituală”, fiind conştienţi că aceste date pot fi greşite (nefiind verificate încă) şi astfel să ne creăm un plan de acţiune de rezervă pentru cazul în care ele se dovedesc a fi greşite.
15. De fapt, datele specifice mărturiilor şi raţionamentelor a căror corespondenţă cu realitatea obiectivă (comună tuturor oamenilor) nu este verificată încă sunt date specifice credinţei, sunt date care au rolul de a ne indica să cercetăm anumite realităţi fără însă a ne garanta că aceste realităţi vor corespunde câtuşi de puţin cu ceea ce ştim din mărturiile altora sau cu ceea ce deducem raţional.
16. A le considera pe acestea ca fiind certe, atunci când nu le-am verificat încă, înseamnă a renunţa la prevedere, a renunţa la întocmirea unor planuri de rezervă şi astfel a pune în pericol existenţa sistemului nostru (deoarece în momentul confruntării cu realitatea, dacă aceasta este alta decât am crezut (pe baza unor mărturii) sau am raţionat că ar trebui să fie, vom fi luaţi prin surprindere şi nu mai apucăm să ne adaptăm optim ei – a se vedea de exemplu cazurile de trădare politică când datorită încrederii nejustificate, datorită credinţei, cel care o are cade victimă unor comploturi fără a mai apuca să se opună).
17. Această imprudenţă, prezenţa acestor raţionamente greşite de tipul dogmatismelor (credinţelor neverificate/ dogmatice) ne este semnalată prompt de supraconştient sub forma unor obsesii, îndoieli, indecizii, nehotărâri, nelinişti.
18. Depinde doar de noi să nu le ignorăm pe acestea şi să trecem imediat la eliminarea din psihic a raţionamentelor greşite specifice dogmatizării, înlocuindu-le cu nişte raţionamente specifice prudenţei (despre realităţile pe care nu le cunoaştem sau nu le-am cunoscut prin percepţie directă nu ne vom pronunţa niciodată cu absolută certitudine).
19. De asemenea e necesar să înţelegem că nici percepţia directă nu ne oferă întotdeauna date corecte despre realitate – în anumite circumstanţe şi împrejurări şi ea la rîndul ei poate fi alterată de intervenţia unor factori perceptivi perturbatori (iluzii optice, halucinaţii, iluzii auditive etc.).
20. De aceea nici percepţia directă nu trebuie luată ca sursă de certitudine absolută ci dor ca sursa de certitudine relativă (avînd însă în majoritatea cazurilor un mai mare grad de certitudine decât raţiunea şi mărturia) – urmând a se putea astfel ajusta ulterior dacă alte date ale percepţiei directe demonstreză prezenţa unor deformări perceptive în anumite procese perceptive anterioare.
***
21. Idealurile sunt toate principiile generale de acţiune care trebuie urmărite pe termen lung şi manifestate în forme specifice, în circumstanţe specifice, pentru a se putea astfel realiza şi menţine existenţa şi armonia sistemului propriu şi a celor înconjurătoare.
22. Idealurile se manifestă sub forma unor raţionamente corecte iar non – idealurile sub forma unor raţionamente greşite manifestate prin aşteptări false legate de efectul acţiunilor noastre viitoare.
23. Prezenţa non – idealurilor în psihic sau lipsa idealurilor e semnalată de supraconştient prin semnale de suferinţă psihică specifice.
24. Pentru ca un sistem să continue să existe, pe lângă scopurile mai mult sau mai puţin particulare pe care el şi le propune să le atingă pe termen lung şi scurt, elementele sale trebuie să urmărească să realizeze în forme particulare specifice şi câteva scopuri generale valabile pentru fiecare sistem (a căror realizare garantează pentru sistem continuitatea existenţei lui) ca de exemplu:
24.1- iubirea şi binele – fiecare element să caute să ajute cât îi stă în putinţă celelalte elemente spre a se armoniza mai bine;
24.2- dreptatea, armonia şi puterea – fiecare element să caute să participe pe cât poate la eliminarea din sistem a elementelor perturbatoare ale armoniei şi existenţei acestuia şi pentru a fi capabil de acesta să caute mereu să-şi mărească forţa de acţiune de care dispune;
24.3- cunoaşterea şi adevărul – fiecare element să caute să fie informat cât mai bine şi mai exact despre starea sistemului propriu şi a celor înconjurătoare la un moment dat, pentru a efectua cele mai bune acţiuni care se impun pentru menţinerea armoniei şi existenţei sistemului;
24.4- creaţia, datoria şi frumosul – fiecare element să fie conştient că dacă încetează să mai facă acţiunile specifice cu care este însărcinat de sistem sau încetează să găsească, să creeze soluţii noi utile şi eficiente (frumoase) la problemele noi cu care se confruntă, el pune în pericol existenţa sistemului şi implicit pe a sa proprie;
24.5- unitatea şi libertatea – fiecare element să fie conştient că el nu poate exista independent de Sistem, ci doar dependent de acesta (şi astfel să acţioneze pentru binele acestuia) şi că este liber să facă orice vrea, dar numai după ce mai întâi respectă legile de organizare a sistemului (când acestea duc la o armonizare superioară a acestuia).
24.6- perfecţionarea şi dezvoltarea continuă – fiecare element şi sistem trebuie să caute să se perfecţioneze, dezvolte şi adapteze continuu în funcţie de noile circumstanţe ale realităţii, dacă vrea cu adevărat să-şi păstreze existenţa şi armonia;
24.7- prudenţa şi prevederea (cumpătarea) – fiecare element să acţioneze cât mai mult pe baza percepţiei sale directe şi cât mai puţin pe baza mărturiei altora, iar când totuşi o face, să o facă doar temporar şi cu prudenţă şi doar pentru a le verifica pe acestea prin percepţie directă;
24.8- ş.a.
25. Non – idealurile, prin opoziţie la Idealuri, sunt acele raţionamente specifice care lăsate să se manifeste în noi duc la distrugerea armoniei sistemului propriu.
26. Aşa sunt cele specifice:
26.1- urii, răului, răzbunării;
26.2- nedreptăţii, haosului, slăbiciunii;
26.3- necunoaşterii şi minciunii;
26.4- distrugerii necontrolate, iresponsabilităţii (indiferenţei) şi acţiunii „urâte”;
26.5- individualismului şi anarhiei;
26.6- involuţiei şi degenerării;
26.1- imprudenţei şi credinţei oarbe (neverificate);
26.7- ş.a.
27. Aşteptarea falsă ce caracterizează non-idealurile e că ne aşteptăm să ne meargă bine încălcând legile sistemului şi acţionând de o manieră care duce la distrugerea acestuia, fără a conştientiza că astfel ne distrugem şi pe noi, datorită faptului că suntem legaţi şi dependenţi de sistem.
28. E de precizat aici că chiar dacă nu susţinem făţiş în psihic non – idealurile, o putem face (şi mulţi dintre noi o şi fac) în mod tacit (implicit), prin nesusţinerea permanentă în psihic a idealurilor.
29. Aici nu există cale de mijloc.
30. Raţionamentele corecte sistemului existenţial – filosofic sunt cele specifice idealurilor.
31. Dacă acestea nu se manifestă supraconştientul ne atenţionează prin transmiterea semnalelor de suferinţă psihică (specifice stării de iresponsabilitate (indiferenţă), de susţinere a anarhiei sau distrugerii neconstructive etc.).
32. Este atunci momentul să analizăm ce aşteptări false specifice non – idealurilor susţinem în acel moment în psihic şi astfel să corectăm raţionamentele greşite cărora acestea le corespund.
33. Printre non – idealurile la care trebuie să fim cel mai atenţi sunt:
33.1- susţinerea unei atitudine de indiferenţă şi iresponsabilitate faţă de mersul sistemului – aşteptarea falsă specifică este că ne aşteptăm ca sistemul să meargă bine fără ca elementele lui (şi deci implicit şi noi) să facă ceva în această direcţie.
33.2- susţinerea unei atitudini de distrugere neconstructivă (doar criticăm fără a veni şi cu soluţii) – aşteptarea falsă este că ne aşteptăm ca alţii să ne rezolve probleme pe care numai noi le putem rezolva.
33.2.1 Se produce aici un fenomen numit “dispersia responsabilităţii” – fiecare se aşteaptă ca alţii să facă ceva constructiv şi astfel până la urmă nimeni nu face nimic.
33.2.2 De precizat că fiecare trebuie să facă şi să acţioneze constructiv, altfel sistemul (ca sumă a elementelor) nu se poate menţine.
33.3- susţinerea unei atitudini de nesinceritate cu celelalte elemente ale sistemului şi chiar cu noi înşine.
33.3.1 Ne aşteptăm astfel în mod evident greşit să transmitem semnale false despre starea noastră celorlalte elemente, fără ca acestea să sesizeze acest lucru.
33.3.2 În cele din urmă ele vor sesiza că au fost înşelate şi îşi vor diminua încrederea în semnalele noastre, fapt ce va duce în cele din urmă la o izolare şi apoi la o eliminare din sistem (elementul ce nu semnalizează corect starea sistemului din punctul în care el se află pune în pericol tot sistemul – devine astfel un element perturbator al armoniei sistemului şi în cele din urmă este eliminat (a se vedea cazurile de trădare etc. );
33.4- susţinerea unei atitudini individualiste – ne aşteptăm ca nouă să ne meargă bine când celorlalte elemente ale sistemului le merge rău.
33.4.1 Toate elementele unui sistem sunt legate între ele: pentru ca fiecărui element să-i fie bine trebuie să-i fie bine şi sistemului – tuturor celorlalte elemente.
33.5- susţinerea unei atitudini de ignoranţă – nu ne preocupăm să receptăm cât mai bine şi mai clar semnalele celorlalte elemente ale sistemului şi astfel nu o să putem colabora optim cu ele, punând în pericol armonia sistemului.
33.6- susţinerea unor atitudini anarhice - uitând că astfel punem în pericol ordinea din sistem şi astfel implicit însăşi existenţa noastră.
33.6.1 Universul ca Sistem al Sistemelor este cosmos, ordine, nu anarhie.
33.6.2 Şi oriunde apare în el o atitudine anarhică este mai devreme sau mai târziu eliminată împreună cu elementul care o susţine.
33.7- susţinerea unei atitudini de imprudenţă, de credinţă oarbă în semnalele venite de la celelalte elemente ale sistemului.
33.7.1 Semnalele „slabe” sunt cele specifice raţiunii abstracte şi mărturiei „spirituale” - acestea nu trebuie considerate niciodată ca fiind certe până nu sunt verificate prin percepţie directă de o manieră ştiinţifică adecvată (necesară a fi parcursă şi pentru a elimina eventualele erori perceptive care pot afecta procesul percepţiei directe).
33.7.2 Doar semnalele primite prin percepţie directă trebuie considerate ca fiind relativ certe iar celelalte trebuie verificate cu mare atenţie dacă vrem să nu punem în pericol armonia sistemului.
33.8- susţinerea unei atitudini de încălcare a legilor unui sistem - aşteptarea falsă în acest caz e a considera că putem încălca aceste legi fără ca elementele sistemului să nu ia mai devreme sau mai târziu nici o măsură împotriva noastră.
33.8.1 Această măsură însă va veni negreşit, pentru că altfel se distruge sistemul (şi celelalte elemente nu au acest interes).
33.8.2 În plus, chiar dacă reuşim să distrugem sisteme mai mici, nu vom putea face acelaşi lucru (cel puţin nu la fel de uşor) cu sistemele mai mari (care au legi din ce în ce mai greu de distrus) din care acestea făceau parte şi astfel vom suferi consecinţele de rigoare.
33.9-ş.a.
34. Fiecare din atitudinile prezentate mai sus sunt semnalate ca fiind prezente în psihic de către supraconştient prin semnale de suferinţă psihică specifică:
34.1- stării de indiferenţă răuvoitoare sau naivă, sau stării de revoltă, sau de desconsiderare, dezgust, dezamăgire, de delăsare, sau de apatie etc.
34.2- stării de rea voinţă, de agresiune, de dispreţ;
34.3- stării de nesinceritate, de remuşcare, de frică de a nu fi prins cu minciuna;
34.4- stării de dispreţ, de invidie, de superioritate, de vanitate;
34.5- stării de delăsare, de apatie, de indiferenţă;
34.6- stării de revoltă, de agresiune, de furie, de ură, de mânie;
34.7- stării de obsesie, de indecizie, de nehotărâre, de nelinişte, de agitaţie interioară;
34.8- oricăreia din stările prezentate mai sus.
35. Putem fi deci siguri că atunci când aceste semnale specifice apar în psihicul nostru, exact în acel moment, purtăm în noi un raţionament greşit de forma non – idealurilor caracterizat prin aşteptări false specifice.
36. Astfel este cazul să trecem imediat la corectarea acestor raţionamente dacă vrem să refacem armonia sistemului.
37. Dacă vom reuşi supraconştientul ne va semnaliza prezenţa idealurilor opuse non – idealurilor prin semnale specifice:
37.1- astfel indiferenţei şi iresponsabilităţii i se opune (ca raţionament corect) iubirea şi căutarea binelui, care ne sunt semnalizate prin stări specifice cum sunt cele de iubire, de dăruire, de pace;
37.2- distrugerii neconstructive i se opune analiza critică constructivă, creativă, îndreptată spre frumos, semnalizată de stări specifice de elan creativ, de optimism, de respect şi simpatie faţă de ceilalţi oameni;
37.3- nesinceritatea este eliminată de sinceritatea absolută faţă de noi şi faţă de ceilalţi, semnalizată printr-o stare specifică ei (caracterizată prin deschidere şi neascundere);
37.4- individualismul păleşte în faţa smereniei şi iubirii;
37.5- ignoranţa se risipeşte în faţa cercetării şi deschiderii spre cunoaştere în mod nelimitat, semnalizată de lipsa unor frici sau dogme ce limitează cunoaşterea;
37.6- anarhiei i se opune ordinea, claritatea, coerenţa, care sunt semnalizate de toate semnalele specifice păstrării armoniei sistemului;
37.7- imprudenţei şi credinţei oarbe i se opune cercetarea prudentă şi sinceritatea cu noi înşine (adică susţinerea ca fiind relativ certe doar a acelor fenomene, stări, evenimente pe care le-am verificat noi înşine prin percepţie directă) semnalizată de prezenţa liniştii şi păcii interioare;
37.8- încălcării legii i se opune respectarea ei semnalizată de toate semnalele trimise de supraconştient care ne arată că armonia şi existenţa sistemului sunt bine păstrate: pacea, liniştea, relaxarea, acceptarea, seninătatea, calmul etc.
37.8-ş.a.m.d.
38. Iată deci că dacă suntem atenţi la semnalele supraconştientului putem acţiona prompt pentru refacerea armoniei distruse de apariţia şi menţinerea în psihic a unor raţionamente greşite şi astfel ne scurtăm perioada de suferinţă psihică şi refăcându-se armonia ne putem bucura de nesfârşitele minuni ale vieţii şi existenţei, îndeplinindu-ne în sistem diferite alte scopuri pe care ni le propunem spre realizare (legate de creaţie, cunoaştere, acţiune, experienţe, stări, etc.).
***
39. Aşteptările false specifice deci mentalului existenţial - filosofic constă în a ne aştepta să ne meargă bine fără a face acţiuni specifice pe termen lung pentru a întări armonia sistemului din care facem parte.
40. Formele concrete de manifestare pot fi de genul:
40.1- “Ar trebui ca alţii să găsească întotdeauna soluţii la problemele cu care mă (ne) confrunt (-ăm).”
40.2- “Ar trebui ca întotdeauna mărturiile celorlalţi despre anumite realităţi să fie corecte – eu nu trebuie să mai cercetez niciodată nimic (aflu nimic) pentru a mă adapta, căci au făcut-o alţii înaintea mea”
40.3- etc."
