Speranţa


"1. Speranţa neîntemeiată este şi ea o aşteptare falsă: ne aşteptăm ca factori exteriori nouă să rezolve probleme pe care numai noi le putem rezolva sau ca noi să rezolvăm probleme pe care doar alţii le pot rezolva.

2. Pentru a identifica ce putem face şi ce nu, e nevoie de o analiză atentă a noastră şi a mediului - operaţiune în care suntem ajutaţi negreşit de semnalele supraconştietului.

3. Când de exemplu suntem mânioşi pe cineva sau trişti din diferite motive şi menţinem speranţa în noi (“... de-ar veni cineva să îmi ia mânia şi tristeţea, cineva care să repare toate lucrurile…”), putem fi siguri că în acel moment în psihicul nostru este un raţionament greşit legat de o speranţă (aşteptare) falsă şi acest lucru este semnalat de o suferinţă psihică specifică.

4. Mânia şi tristeţea din noi le putem alunga doar noi în mod real (nu superficial, de suprafaţă) prin metodele specifice procesului de Armonizare Psihică.

5. Când suntem trişti că cineva este trist şi ne gândim (purtând în noi o speranţă neîntemeiată), că noi îl vom ajuta să nu mai fie, e evident că avem iarăşi o aşteptare falsă (cu adevărat, în profunzime doar cel trist poate scăpa de tristeţe prin conştientizare profundă, prin identificarea şi repetarea raţionamentelor corecte opuse raţionamentului greşit ce caracterizează tristeţea lui).

6. Speranţa neîntemeiată e un vis, e o himeră - vrem să fie altfel, dar nu ştim cum ar fi posibil acest lucru şi dacă este posibil - astfel aşteptăm nici noi nu ştim exact ce şi nu ne mai integrăm optim prezentului.

7. Speranţa întemeiată de fapt nu mai e speranţă, e plan, e ştiinţă: ştim cum putem schimba ceva, ştim exact şi clar (dar nu prin credinţă, ci prin înţelegere profundă) cum se va produce o schimbare şi acţionăm hotărâţi, urmând etapele planului pentru a le putea pune în practică una după alta.

8. Speranţele deşarte sunt aşteptări false.

9. Speranţele corecte (întemeiate) sunt previziuni corecte, sunt ştiinţă bazată pe cunoaşterea legilor imuabile a sistemelor în care ne manifestăm."


0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru