Ataşamentul
by Radu Lucian Alexandru
"1. Ataşamentul de ceva înseamnă a te lega de acel ceva.
2. Dacă conştientizăm în profunzime că această legătură, acest ataşament de un obiect, fiinţă, stare, fenomen nu este şi nici nu poate să fie decât o stare temporară, care mai devreme sau mai târziu urmează să se distrugă (urmând a ne lega apoi de alte obiecte, fiinţe, stări), atunci în momentul ruperii legăturii nu vom fi luaţi prin surprindere şi o vom accepta ca atare (mai ales dacă este imposibil de refăcut – o fiinţă moare, nişte obiecte ard, nişte stări sunt create de nişte circumstanţe unice care nu se vor mai repeta niciodată etc.).
3. Vom constata această nouă schimbare a condiţiilor sistemului şi ne vom adapta ei imediat fără comentarii suplimentare (tristeţi, furii, etc.) care oricum nu folosesc la nimic altceva decât la a ne prelungi suferinţa, la a ne prelungi perioada de neadaptare la noile condiţii, de refacere a armoniei sistemului, distrusă mai mult sau mai puţin de acea schimbare.
4. Dacă purtăm în psihic raţionamente greşite de tipul ataşamentelor permanente, adică ne aşteptăm, în mod neîntemeiat evident, ca o legătură cu un obiect, fiinţă, stare să dureze la nesfârşit, să ţină pentru totdeauna, atunci e clar că va apare imediat în noi semnalul suferinţei psihice care ne indică astfel prezenţa raţionamentului greşit.
5. Aşteptarea falsă care caracterizează deci ataşamentele permanente este cea precizată mai sus şi este evident că ea este o aşteptare care nu se va împlini niciodată: toate legăturile din cadrul creaţiei nu sunt decât temporare.
6. Aceasta este condiţia existenţei oricărui sistem: ca elementele sale să se poată mişca în voie (să nu fie legate în mod permanent de ceva) pentru a putea efectua acţiunile specifice legilor sistemului din care fac parte la un moment dat.
7. Nu trebuie să medităm prea profund pentru a vedea că ataşamentul permanent de ceva este o formă de raţionament greşit (caracterizat printr-o aşteptare falsă specifică), pe care dacă îl actualizăm în acţiuni specifice (refuzul de a accepta schimbarea) se va ajunge la distrugerea parţială sau totală (vezi de ex. cazurile de sinucidere) a sistemului propriu al fiinţei.
8. Suferinţa ce însoţeşte raţionamentele greşite ce caracterizează ataşamentele permanente (specifică tristeţii, depresiei, furiei, revoltei, etc.) ne atenţionează să luăm imediat măsuri pentru a corecta aceste raţionamente, pentru a le elimina din psihic, căci altfel armonia sistemului propriu se va distruge.
9. Dacă suntem conştienţi şi nu lăsăm să se manifeste automat în psihicul nostru automatisme mentale specifice de exemplu mâniei sau tristeţii, atunci putem acţiona prompt la apariţia acestor semnale pentru a reface armonia.
10. Dacă nu, continuăm „să dormim”, să acţionăm “pe pilot automat” şi astfel să suferim, considerându-ne chiar nevinovaţi pentru prezenţa acesteia în psihicul propriu.
11. Să conştientizăm că singura şi unica cauză a suferinţei psihice se află în psihicul nostru: anume noi lăsăm să se manifeste raţionamente greşite acolo.
12. Înlăturând această cauză înlăturăm şi suferinţa care îi este efect."
