A fi e a acţiona într-o direcţie
by Radu Lucian Alexandru
"1. La nivelul sistemului volitiv se construiesc, sunt susţinute şi dezvoltate acele raţionamente care constituie diferitele motivaţii pentru a face sau pentru a nu face o anumită acţiune.
2. Raţionamentele greşite la acest nivel sunt specifice aşteptărilor false de genul:
2.1- ne aşteptăm să se realizeze ceea ce vrem să se realizeze sau să nu se realizeze ceea ce nu vrem să se realizeze fără ca noi să facem ceva în aceste direcţii.
2.1.1 E necesar să conştientizăm că pentru orice din ceea ce vrem să obţinem sau vrem să evităm trebuie să facem acţiuni specifice, pe care nu le poate face nimeni în locul nostru şi astfel să trecem la a le face pe acestea!
2.2- ne aşteptăm ca făcând o acţiune oarecare într-o direcţie oarecare să nu suferim nici o consecinţă de pe urma ei.
2.2.1 Atenţie însă: orice acţiune are consecinţe specifice!
2.2.2 Fiind în cadrul unui sistem trebuie să conştientizăm că întotdeauna sunt două tipuri mari de acţiuni specifice pe care le putem face, însoţite fiecare de consecinţe specifice:
2.2.2.1- acţiuni îndreptate spre distrugerea armoniei unui sistem, (prin încălcarea legilor acelui sistem) care au ca şi consecinţă într-o primă fază apariţia semnalului de durere sau suferinţă psihică (sub diferitele lor forme) şi apoi dacă nu le luăm în considerare pe acestea pentru a opri aceste acţiuni, într-o a doua fază, mai devreme sau mai târziu vom genera distrugerea parţială sau totală a existenţei şi armoniei noastre ca sistem.
2.2.2.2- acţiuni îndreptate spre refacerea, menţinerea şi întărirea existenţei şi armoniei sistemului propriu şi a celor înconjurătoare, care au ca şi consecinţă primirea semnalelor de refacere şi dezvoltare (plăcere, fericire – cu diferitele lor forme) sau de armonie şi bineînţeles menţinerea existenţei proprii şi armonizarea acesteia la un nivel superior.
2.2.3 Deci, pentru fiecare din aceste două tipuri de acţiuni sunt consecinţe specifice, care se vor manifesta negreşit dacă facem acele acţiuni.
2.2.4 A nu aştepta aceste consecinţe (a crede că ele nu vor avea loc în cazul nostru) e a purta în noi nişte aşteptări false, nişte previziuni greşite, nişte martori mincinoşi!
2.3- ne aşteptăm să putem exista fără să facem nimic sau să existe vreun sistem care să se poată menţine chiar dacă elementele acelui sistem şi sistemul însuşi nu fac nici o acţiune îndreptată în această direcţie.
2.3.1 Acest lucru este evident o imposibilitate în cazul oricărui sistem am considera.
2.3.2 A fi e a fi într-un sistem, iar a continua să fim implică negreşit să acţionăm de o manieră care să permită existenţa acelui sistem în continuare.
***
3. “A fi” înseamnă deci “a acţiona”, a acţiona implică negreşit “a vrea”.
4. A vrea să acţionezi de o manieră care să permită păstrarea armoniei sistemului propriu e o condiţie esenţială pentru păstrarea existenţei acestui sistem.
5. Noi suntem ceea ce suntem: un sistem fiinţial!
6. Trebuie să conştientizăm în profunzime faptul că în afara sistemului noi (ca identitate sistemică specifică pe care o avem la un moment dat) nu mai existăm.
7. Deci a vrea să exişti ca ceea ce eşti (un sistem) în afara oricărui sistem este o absurditate, o aşteptare falsă care împiedică adaptarea promptă la schimbare, ducând în cele din urmă la distrugerea parţială sau totală a existenţei proprii (a noastră – care vrem să existăm într-un fel sau altul).
8. Toate dorinţele noastre îndreptate înspre distrugerea existenţei sau armoniei sistemului propriu sau a sistemelor înconjurătoare vor fi semnalizate de o suferinţă psihică specifică (de exemplu mâniei sau urii sau tristeţii) şi vor duce, dacă le lăsăm să se manifeste în continuare, la distrugerea parţială sau totală a propriului sistem al fiinţei, distrugere agreată de celelalte elemente şi sisteme din care facem parte – care vor să-şi păstreze existenţa.
9. Cu alte cuvinte, întotdeauna elementele perturbatoare sunt distruse mai devreme sau mai târziu şi viaţa Sistemului Sistemelor va merge mai departe în eternitate.
10. De aceea, dacă dorim să existăm ca ceea ce suntem (adică un Sistem) e necesar să lăsăm să se manifeste în psihicul nostru doar dorinţe îndreptate spre armonizarea superioară a Sistemului.
11. Dacă apar dorinţe de distrugere a existenţei proprii (de sinucidere), imediat vom primi semnale de suferinţă specifice (obsesii, nelinişti, insomnii etc.) ceea ce înseamnă că avem în psihic unul sau mai multe raţionamente greşite.
12. Un sistem nu mai vrea să existe nu pentru că nu i-ar place existenţa în sine ca fenomen – ci doar pentru că nu-i place o anumită existenţă (de obicei caracterizată prin diferite dizarmonii).
13. Într-o astfel de situaţie, date fiind cele constatate mai sus, e necesar nu să distrugem şi mai mult armonia sistemului propriu (prin încercări de sinucidere) şi astfel să ne mărim suferinţa (pe care zicem că nu o mai vrem), ci dimpotrivă să luăm măsuri ferme şi să acţionăm prompt înspre refacerea acestei armonii, în primul rând, prin eliminarea din psihic a raţionamentelor greşite specifice mentalului emoţional -perceptiv - comunicativ, mentalului concret, mentalului existenţial -filozofic, celui intuitiv şi respectiv celui volitiv.
14. Când zicem că nu mai vrem nimic de la viaţă de fapt ne minţim pe noi: întotdeauna sunt lucruri pe care le vrem şi lucruri pe care nu le vrem (aceasta este o condiţie a existenţei acţiunii şi implicit a existenţei ca sistem).
15. Trebuie doar să le conştientizăm pe acestea în profunzime şi să purcedem la obţinerea a ceea ce vrem luând în considerare legile existenţei în sistem (fără de care nu putem exista).
***
16. Aşteptarea falsă specifică mentalului volitiv constă în a ne aştepta să obţinem ceea ce vrem şi să evităm ceea ce nu vrem, fără să facem nimic în acest sens.
17. Formă de manifestare: “Ar trebui ca lucrurile să meargă întotdeauna bine de la sine!”."
