Cumpătarea şi lăcomia
by Radu Lucian Alexandru
"1. Raţionamentele greşite specifice lăcomiei sunt caracterizate de aşteptări false prin care ne aşteptăm ca armonia şi existenţa propriului sistem al fiinţei şi al sistemelor înconjurătoare să poată fi păstrată în condiţiile în care:
1.1- facem mult mai puţin decât e necesar (suntem „zgârciţi”) sau dimpotrivă
1.2- facem mult mai mult decât e necesar şi suficient, pentru păstrarea acestei armonii (facem „risipă”).
2. Pentru fiecare din cele şapte sisteme ale fiinţei proprii (şi de asemena pentru sistemele sociale şi naturale din care facem parte) există nişte acţiuni specifice care trebuie efectuate pentru ca acel sisteme să-şi poată păstra armonia.
3. Atunci când nu facem aceste acţiuni sau le facem într-o cantitate mai mică decât e necesar sau atunci când le facem într-o cantitate mult mai mare decât e necesar şi suficient pentru a păstra buna funcţionare a acestor sisteme, producem dezechilibre semnalizate de semnalele de suferinţă psihică specifice „zgârceniei” (foamea, setea, frigul, singurătatea etc.), respectiv risipei (ghiftuirea, beţia, superficialitatea în relaţii etc.), care apar pentru fiecare sistem în parte din cele şapte.
4. Pentru sistemul fizic -
4.1- atunci când facem mult mai puţin decât e necesar pentru păstrarea armoniei corpului fizic apar semnalele de foame, slăbiciune excesivă, sete, frig, căldură excesivă etc.;
4.2- atunci când facem mult mai mult decât e necesar şi suficient pentru armonizarea fizicului de asemenea deranjăm această armonie şi atunci apar semnale de suferinţă (durere) specifice: stării de ghiftuire (umflare, balonare), stării de grăsime excesivă (obezităţii), stării de beţie (dureri de cap, ameţeli, stări de vomă etc.) etc.
4.3 Aceste semnale de durere ne semnalează că avem în psihic raţionamente greşite care ne fac să depăşim un echilibru normal al corpului şi că e cazul să corectăm aceste raţionamente dacă nu vrem să ne distrugem armonia şi existenţa proprie (setea semnalizează deshidratarea, senzaţia de frig excesiv precede hipotermia, cea de căldură excesivă semnalizează deshidratarea şi pericolul insolaţiei, obezitatea predispune la infarct, beţia la accidente etc. - şi toate acestea pot duce chiar la moarte în cele din urmă).
5. Pentru sistemul energetic
5.1- când folosim mult prea puţin din energia pe care o avem aceasta se acumulează mai mult decât e necesar şi acest lucru ne este semnalizat de suferinţe specifice: insomnii, moleşeală, apatie, iritare etc.;
5.2- când folosim mult prea multă energie din cea pe care o avem, acest lucru ne este semnalizat de senzaţiile de epuizare, de stres şi oboseală excesivă.
5.3 Când primim aceste semnale putem şti că e cazul să ne reformulăm raţionamentele care au provocat aceste dezechilibre şi să trecem la a realiza o acţiune de energizare (odihnă) în cazul hiperactivităţii (agitaţiei inutile), respectiv la a desfăşura diferite acţiuni (necesare pentru consumarea energiei aflată în surplus) în cazul hiperpasivităţii (lenii).
6. Pentru sistemul emoţional – perceptiv – comunicativ
6.1- Când comunicăm mult mai puţin decât e necesar sau când avem un aflux perceptiv scăzut apar senzaţii de suferinţă specifice: răceala, apatia, plictiseala, dispreţul etc.
6.1.1 Acestea ne indică faptul că în acele momente purtăm în psihic aşteptări false (specifice de ex. lenii, orgoliului, mâniei, lăcomiei etc.) care ne împiedică să comunicăm, care ne îndeamnă la izolare - şi dacă vrem să refacem armonia sistemului social e necesar să le eliminăm din psihic pe acestea.
6.2- Când în schimb comunicăm şi percepem mult mai multe decât e necesar la un moment dat – când avem o comunicare superficială, densă în informaţii, lipsite însă de profunzime şi utilitate; bogată în cuvinte, dar lipsită de sinceritate – când empatizăm în mod exagerat cu ceilalţi (dacă ei se întristează şi noi o facem, dacă ei se mânie şi noi ne mâniem etc.) - atunci această comunicare în surplus e semnalată de suferinţe specifice: disconfort, agitaţie inutilă, stres, plictiseală etc.
6.3 Pentru echilibrarea sistemului comunicativ comunicarea e necesar să fie cât mai mult posibil deschisă, sinceră, cordială, profundă, binevoitoare şi să urmeze acele trei etape precizate deja (ascultă – înţelege – ajută (te)! ).
6.4 De asemenea, e necesar contactul cu informaţii noi într-o cantitate nici prea mică (situaţie semnalizată de plictiseală, delăsare etc.) nici prea mare (situaţie semnalizată de stres exagerat, dezorientare, senzaţie de copleşire etc.).
7. Pentru sistemul mentalui concret
7.1- Când avem prea puţine cunoştinţe (mult mai puţine decât e necesar) pentru a ne asigura armonia suntem atenţionaţi de semnalele de: agitaţie, nelinişte, stres, confuzie etc.
7.1.1 Când facem prea puţin pentru a menţine în psihic raţionamente corecte şi astfel lăsăm să se manifeste aici raţionamente greşite, suntem atenţionaţi de semnale de suferinţă specifice mâniei, orgoliului, tristeţii, fricii, lenii etc.
7.2- Când adunăm prea multe cunoştinţe inutile („nedigerate” ci doar stocate), lipsite de profunzime (de utilitate pentru armonizarea noastră superioară), neanalizate cu atenţie (doar copiate), care nu ne ajută să ne păstrăm armonia (atitudini specifice „intelectualismului”), suntem atenţionaţi de asemenea de agitaţii, nelinişti, confuzii, tulburări specifice.
7.3 Dezechilibrele pe acest nivel apar deci atunci când fie avem cunoştinţe puţine şi dogmatice (neverificate, neanalizate) – insuficiente pentru demararea unor acţiuni de păstrare şi întărire a armoniei – fie când avem cunoştinţe multe, dar superficiale („enciclopedice”) şi de cele mai multe ori aproape în totalitate inutile pentru a asigura cu ajutorul lor păstrarea armoniei.
7.4 Singurele cunoştinţe pe care e util să le adunăm (în vederea atingerii scopului de mai sus) sunt cele care ne ajută să înţelegem în profunzime (în mod ştiinţific) mecanismele de funcţionare a sistemelor propriei fiinţe şi astfel să putem să ne întărim armonia proprie (cunoştiinţele specifice necesare pentru atingerea Maturităţii Psihice pe fiecare din cele 7 Raze).
8. Pentru sistemul mental existenţial – filosofic există:
8.1- o „zgârcenie” în a cerceta prin noi înşine informaţiile primite prin mărturie (dogmele de diferite naturi) sau a manifesta prin noi Idealurile şi în acest caz apar suferinţe specifice: agitaţii, confuzii, nelinişti, tulburări etc., care ne atenţionează că susţinem în noi raţionamente greşite specifice dogmatismelor şi non-idealurilor.
8.2- o „risipă” în a cerceta prin noi înşine ceea ce ne înconjoară: ne punem o mie şi una de întrebări fără a o cerceta în profunzime pe nici una, ne risipim atenţia în o mie de probleme şi astfel nu mai ajungem să le aprofundăm pe nici una dintre ele şi astfel să înţelegem şi să stăpânim mecanismele sistemelor care ne înconjoară şi a sistemului propriu pentru a ne întări propria armonie.
8.2.1 Această risipă de asemenea ne e semnalizată de agitaţii, nelinişti, tulburări, şi confuzii specifice.
9. În cazul sistemului mental intuitiv:
9.1- „zgârcenia” constă în a considera că nu poţi cunoaşte nimic (nici măcar în mod relativ) – atitudine evident greşită semnalizată de angoase, agitaţii inutile, dezorientare, confuzie etc.
9.2- „risipa” constă în a considera că dimpotrivă cunoşti totul (în mod absolut) rezultând de aici atitudinile dogmatice şi fanatismele.
10. Pentru sistemul mentalului volitiv:
10.1- “zgârcenia” constă în a dori să facem mult mai puţin decât e necesar pentru armonizarea sistemului propriu şi a societăţilor din care facem parte, datorită unor aşteptări false specifice, semnalizate fiecare în parte de suferinţe specifice lor;
10.2- “risipa” constă în a susţine în noi dorinţe imposibile, vise, himere, speranţe neîntemeiate, de a susţine dorinţe fără suport real sau în direcţia realizării cărora nu facem decât paşi declarativi.
***
11. Vedem astfel că zgârcenia şi risipa, ca forme de manifestare ale lăcomiei, pot fi prezente în fiecare din sistemele fiinţei.
12. De aceea e necesar a le sesiza prezenţa atunci când apar (lucru posibil dacă suntem atenţi la semnalele de suferinţă specifice precizate mai înainte), pentru a putea astfel corecta cu promptitudine aşteptările false ce le caracterizează:
12.1- „Ar trebui ca întotdeauna să-mi pot păstra armonia propriului sistem fără să fac nici o acţiune specifică (sau făcând una insuficientă) în acest sens (fiind „zgârcit”).”
12.2- „Ar trebui ca întotdeauna să-mi pot păstra armonia făcând mai mult decât e necesar şi suficient pentru aceasta (făcând „risipă”).”
13. Ca să dăm un exemplu elocvent, e ca şi cum în cazul medicamentelor ne-am aştepta să ne treacă boala în cazul în care luăm mult mai puţine sau mult mai multe medicamente decât exact cantitatea pe care ne-a prescris-o medicul.
14. Manifestarea lăcomiei specifică zgârceniei are cauze destul de serioase în lene (de a face ceva), în frică (de a fi altfel decât ceilalţi), în orgoliu (a considera că ştim suficient) etc.
15. Manifestarea specifică risipei are cauze în orgoliu (a ne mândri cu cât mai multe cunoştinţe chiar dacă superficiale), în lene (de a aprofunda cunoştinţele pe care le deţinem) etc."
