Orgoliul, smerenia, iubirea
by Radu Lucian Alexandru
"1. Semnalele de suferinţă psihică specifică orgoliului sunt foarte variate, corespunzând diferitelor forme de manifestare ale lui (fiecare caracterizat de raţionamente greşite specifice), manifestându-se în general sub forma unei nelinişti interioare, a agitaţiei, stresului etc.,
1.1 putând în particular să apară sub forme ca cele specifice: orgoliului, vanităţii, aroganţei, înfumurării, trufiei, îngâmfării, amorului propriu, invidiei, geloziei, autocompătimirii, dispreţului, lăudăroşeniei, rigidităţii, răcelii, impertinenţei (neruşinării) etc.
2. Vom prezenta în continuare definiţiile pe care DEX-ul le prezintă pentru câteva din aceste stări – definiţii din care vom vedea că se întrevăd aşteptările false caracteristice diferitelor forme de manifestare ale orgoliului.
3. Astfel Orgoliul conform DEX înseamnă “părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie”.
4. Vanitatea este conform DEX “ambiţie neîntemeiată, dorinţa de a face impresie”.
5. Trufia este o “atitudine dispreţuitoare şi arogantă, plină de mândrie şi înfumurare”.
6. Îngâmfat este “cel care are o părere foarte bună (adesea exagerată) despre sine”.
7. Vedem astfel că atunci când lăsăm să se manifeste în psihic raţionamente greşite specifice orgoliului, considerăm că toată lumea trebuie să ne facă pe plac; că noi avem întotdeauna dreptate; că noi suntem mai buni decât alţii doar pentru că avem o diplomă în plus sau pentru că am crescut într-o familie mai avută; că lumea nu ar trebui să ne jignească niciodată etc.
8. Toate acestea nu sunt altceva decât aşteptări false, greşeli de raţionament semnalate prompt de supraconştient, deoarece lăsându-le să se manifeste punem în pericol armonia sistemului propriu
8.1– prezenţa orgoliului, a vanităţii etc. duce la apariţia mâniei care degenerează în ură, răzbunare, reavoinţă, violenţă necontrolată fenomene care strică armonia propriului sistem şi a sistemelor din care facem parte, ameninţându-le uneori chiar existenţa.
9. Raţionamentele greşite specifice orgoliului apar deoarece susţinem în psihic aşteptări imposibile, absurde, anume:
9.1- ca toată lumea să se comporte cum vrem noi, cum credem noi că ar trebui să se comporte (cuviincios, binevoitor…);
9.2- ca toată lumea să ne laude munca pe care o facem;
9.3- ca toată lumea să vrea să ne ajute.
9.3.1 Pe lângă că nu toţi vor să ne ajute (din motive dependente sau independente de fiecare în parte), unii chiar dacă vor să o facă nu pot - iar de multe ori se consideră greşit că dacă nu pot, înseamnă că nici nu vreau.
9.4- ca toată lumea să gândească exact ca noi: să aibă aceleaşi preocupări intelectuale, să aibă aceleaşi valori, aceleaşi credinţe, etc. - aceasta se vede de la o poştă că e o aşteptare evident absurdă.
10. Şi totuşi, în momentul când întâlnim oameni care gândesc diferit, au credinţe diferite, ne mirăm cum de ei sunt diferiţi şi refuzăm să acceptăm diferenţa pentru a construi pe baza ei o comunicare şi apoi o comuniune.
11. În momentul când întâlnim astfel de oameni, care gândesc altfel decât noi, trebuie să evităm a manifesta orgoliul (considerând din start că ei nu gândesc bine, că nu au credinţe corecte, chiar dacă nici nu i-am ascultat, nici nu ştim exact cum gândesc), pentru că dacă o facem întrerupem comunicarea - trecând la un război absurd, al surzilor:
11.1- fiecare zice ceva (acelaşi lucru repetat în diferite feluri) dar celălalt nu-l ascultă - preocupat fiind doar cum să-şi expună propriile lui gânduri, credinţe, etc.
12. Datorită acestui război absurd şi inutil punem în pericol armonia sistemului social din care facem parte.
13. Când ne întâlnim deci cu oameni care au alte moduri de gândire (alte valori şi credinţe) decât noi, atitudinea corectă pe care e necesar să o abordăm (pentru a menţine armonia sistemului social) este aceea de a ASCULTA mai întâi foarte atenţi ceea ce vor ei să ne comunice.
14. Apoi trebuie să încercăm să ÎNŢELEGEM cât mai bine mesajul lor, trebuie ca acesta să ne fie cât mai clar şi pentru aceasta de obicei e necesar să le cerem lămuriri suplimentare faţă de ceea ce ne-au spus.
15. Într-o a treia fază a comunicării e esenţial să încercăm să-i AJUTĂM (cu o atitudine de bunăvoinţă) pe ceilalţi să-şi vadă şi să-şi conştientizeze greşelile de raţionament pe care le-au făcut (dacă le-au făcut), iar dacă dimpotrivă mesajul lor l-am înţeles ca fiind întradevăr întemeiat, să ne AJUTĂM pe noi asimilându-l fără întârziere şi mulţumindu-i celuilalt pentru că ni l-a transmis şi nouă.
16. Deci, atitudinea corectă ce trebuie abordată în faţa unor mentalităţi străine, altele decât cele cu care suntem obişnuiţi (altele decât ale noastre), constă în următorul demers:
ASCULTĂ! - ÎNŢELEGE! - AJUTĂ (TE)!
17. În procesul comunicării, dacă nu respectăm acest demers exact în ordinea de mai sus, dăm prilej să se manifeste în noi aşteptări false:
17.1- ne aşteptăm să-l înţelegem pe celălalt fără să-l ascultăm;
17.2- ne aşteptăm să poată exista o comunicare cu celălalt dacă nici nu-l ascultăm şi nici nu-l înţelegem;
17.3- ne aşteptăm ca dacă înţelegem mesajul celuilalt fără însă a ni-l asimila (dacă îl considerăm corect) sau fără a-l ajuta să şi-l corecteze (dacă îl considerăm greşit) discuţia să poată continua şi să ducă la ceva constructiv; etc.
18. De asemenea, în ceea ce priveşte COMUNICAREA este important să nu lăsăm să se manifeste în nici un fel pe parcursul ei diferitele forme de manifestare ale orgoliului.
19. Dacă o facem compromitem comunicarea - aceasta nu mai poate avea loc: orgoliul din noi îl declanşează pe cel din celălalt şi cu asta am înmormântat orice posibilitate de comunicare – orgoliul neputând să conducă decât la un “război al surzilor”.
20. Formule de comunicare care o pun în pericol pe aceasta şi care presupun explicit sau implicit prezenţa unor raţionamente greşite specifice orgoliului sunt, printre altele, şi următoarele:
20.1- “Dar nu ai dreptate, te înşeli!” (spusă pe un ton mai iritat) - aşteptarea falsă din spate este “eşti un prost, un idiot” – “ar trebui totuşi să fi deştept şi să pricepi…”;
20.2- “Aici trebuie să te contrazic!” (spusă cu un ton de superioritate);
20.3- “Dar nu vezi că vorbeşti prostii!” (această formulă indică celuilalt că el e un prost – orgoliul din el se simte jignit şi activându-se se împiedică comunicarea);
20.4- “Nu mă mai tot întrerupe, nu vezi că nu am terminat!” care în subsidiar implică următorul raţionament:
“Eu ştiu ce vreau să zic, dar tu eşti un prost şi te tot bagi şi nu mă laşi să-mi termin ideile.” care are în spate o aşteptare falsă de genul:
“Ar trebui ca oamenii să nu-i întrerupă niciodată pe cei cu care vorbesc…”.
20.4.1 Formula bună în acest caz este introducerea părţii cu „AJUTĂ!”, adică adoptarea unei atitudini de bunăvoinţă, iubire şi smerenie, care se vede într-o formulă cum e următoarea:
“te rog permite-mi şi mie să-mi termin ideea şi vei vedea că ne vom lămuri divergenţele”.
20.4.2 Prezenţa atitudinii de smerenie şi bunăvoinţă îndepărtează orgoliul din celălalt şi discuţia poate continua în mod constructiv.
20.5- “dar nu e aşa, e evident fals ce zici tu” (spusă cu o atitudine uşor iritată) etc.
21. Formulele de comunicare care indică lipsa raţionamentelor greşite specifice orgoliului în cel care comunică (şi astfel care implicit nu trezesc orgoliul în cel căruia i se comunică) sunt spuse întotdeauna pe un ton calm, cu o atitudine de bunăvoinţă şi smerenie şi pot fi de forma:
21.1- “De ce crezi asta?” (formulă ce permite continuarea dialogului pentru înţelegerea mai profundă a mesajului transmis);
21.2- “Chiar crezi că e aşa?” (îndoiala ta va atrage îndoiala lui – lucru bun dacă vrei să-l ajuţi arătându-i că greşeşte cu ceva în mesajul său); “adică nu s-ar putea ca să fie de exemplu aşa…”;
21.3- “Da, ai dreptate în legătură cu acest lucru, dar să ne gândim puţin şi la …”
21.4- “Ce te face să crezi asta?” – întrebările puse cu bunăvoinţă de obicei îl scot pe celălalt de pe „pilot automat”, solicitându-i conştientul (mai ales dacă reuşim să-i punem întrebări noi, la care nu s-a gândit niciodată) şi astfel apare posibilitatea ca mesajul nostru să ajungă la conştientul celuilalt şi să nu fie împiedicat din start în acest sens prin manifestarea în celălalt a automatismelor mentale greşite (orgolii, mânii, tristeţi, dogmatisme, non – idealuri etc.).
22. Pentru eliminarea orgoliului din comunicare este necesară prezenţa SINCERITĂŢII şi BUNĂVOINŢEI faţă de celălalt.
***
23. Alte aşteptări false specifice orgoliului sunt şi următoarele:
23.1- ne aşteptăm ca noi să ştim toate răspunsurile la toate întrebările, ca să fim cei mai buni în toate domeniile (lucru evident imposibil) – aşteptare falsă specifică vanităţii, îngâmfării, aroganţei….
23.1.1 De obicei cei care au astfel de raţionamente greşite în psihic cunosc destul de bine anumite domenii ale manifestării – problema e că pornind de aici ei pot ajunge să considere, în mod evident greşit, că ei le ştiu pe toate.
23.1.2 Aici mai e de luat în considerare şi faptul că pentru un sistem nu este esenţial ca un element să ştie să facă ceva, ci e esenţial să ştie să facă şi în acelaşi timp să şi facă ceva cu ceea ce ştie (nu e suficient să ne îngâmfăm cu ce ştim, ci e necesar să-i ajutăm pe ceilalţi cu ceea ce ştim – (înţelege – AJUTĂ).
23.1.3 Această lipsă de bunăvoinţă şi ajutor faţă de celelalte elemente ale sistemului social ne-o semnalizează supraconştientul, când ne transmite semnalele de suferinţă psihică specifice vanităţii, îngâmfării, aroganţei, dispreţului, rigidităţii, răcelii, trufiei, înfumurării, lăudăroşeniei etc. (prin aceste atitudini punem în pericol armonia sistemului).
23.2- ne aşteptăm ca prin simplul fapt că ne autocompătimim, că ne plângem de milă pentru că nu am reuşit la un moment dat să facem ceva sau pentru că nu ne-a reuşit ceva care ţinea de alţii etc., acel lucru să se rezolve de la sine.
23.2.1 Rezistenţele sunt prezente cum am mai spus în tot ceea ce facem: recunoscându-le, trebuie să insistăm pentru a le depăşi încetul cu încetul.
23.2.2 Iar lucrurile care nu depind în mod direct de noi le putem doar influenţa şi atât.
23.3- ne aşteptăm ca anumite lucruri (obiecte, fiinţe, stări) să fie întotdeauna ale noastre (să nu le pierdem niciodată), dar acest lucru ştim cu toţii că e imposibil: totul în jurul nostru şi în noi se schimbă necontenit.
23.3.1 Stările de amor propriu, de invidie, de gelozie semnalizează astfel de aşteptări false care se manifestă sub forma unor ataşamente neîntemeiate sau speranţe deşarte.
23.3.2 Starea de invidie ne semnalizează că avem în psihic o aşteptare falsă, prin care ne aşteptăm ca şi noi să avem (să simţim, să fim) tot ce au (ce simt, ce sunt) şi ceilalţi (alţii).
23.3.3 Ori ştim că această aşteptare e ceva imposibil: diferenţele dintre oameni există, fiind dependente sau independente de ei (fiind date de contextul social, de moştenirea genetică, de efortul individual al fiecăruia etc.).
23.3.4 A ne aştepta ca toate aceste diferenţe să dispară e a dori să dispară instituţiile unui sistem (specializarea elementelor), lucru care bineînţeles pune în pericol armonia lui şi acest lucru este semnalat prompt de supraconştient prin semnalele de suferinţă psihică specifice invidiei şi amorului propriu.
23.3.5 La fel starea de gelozie ne semnalizează că avem în psihic exact în acel moment o aşteptare falsă, care se manifestă sub forma unor ataşamente neîntemeiate."
